Cum mi-am petrecut vacanţa de iarnă

După săptămâna binevenită de vacanţă prilejuită de căderile masive de zăpadă, am plecat luni într-o tabără la Predeal, alături de alţi câţiva colegi şi m-am întors ieri seară. Deşi, din păcate, nu am învăţat să schiez, aceste zile au reprezentat o experienţă utilă, zic eu. M-am distrat alături de ceilalţi, m-am dat cu sania pe pârtie şi am respirat aerul de munte. Vremea a fost superbă şi destul de caldă, iar staţiunea a fost aproape plină. Din nefericire, în Predeal, pe lângă mersul pe pârtie sau într-un parc tematic, nu (prea) se mai pot face alte activităţi, astfel că într-una din zile am mers la Braşov, în Piaţa Sfatului şi la Castelul Bran. De fapt, singurul regret este acela că vacanţă s-a sfârşit şi de mâine o luăm de la capăt. Noroc că mi-am încărcat bateriile la munte! 🙂

Reclame

Iarna nu-i ca vara

2013-07-17 10.19.31Nu ştiu ce e mai interesant şi mai amuzant în acelaşi timp în materie de pedalat: nisipul sau zăpada? Astăzi am încercat varianta 2, ajutat de vremea propice. Nu mai mersesem pe bicicletă de prin octombrie, din cauza unei pene de cauciuc. Cu toate astea, am reuşit să nu cad, chiar dacă m-am împotmolit de nenumărate ori. Dar nu a contat: era prea frumos în jur!

Studiu în alb

A nins „ca-n Esenin şi-n poema rusă” în acest weekend la Tulcea. Chiar dacă s-a întâmplat cu o lună mai târziu decât şi-ar fi dorit majoritatea, iarna ne-a surprins încă o dată şi se pare că valul ninsorilor nu s-a sfârşit. Astfel că oraşul a fost aproape paralizat astăzi, doar câţiva şoferi aventurându-se pe adevăratele uliţe înzăpezite.

P.S. Unii se enervează, alţii se bucură de zăpadă. Printre aceştia mă număr şi eu: mâine nu se fac cursuri, iar decizia se poate prelungi. Ar fi interesant sa avem vacanţă în prealabil!

Completare: Într-adevăr, din cauza ninsorilor abundente, cursurile au fost suspendate şi pentru ziua de marţi, în Tulcea. Mai multe detalii găsiţi aici.

IMG_2115

IMG_2119

IMG_2122

IMG_2124

IMG_2135

IMG_2159

IMG_2156

IMG_2148

IMG_2144

IMG_2142

IMG_2141

IMG_2140

IMG_2138

IMG_2198

IMG_2184

IMG_2183

IMG_2181

IMG_2179

IMG_2174

IMG_2167

IMG_2163

IMG_2207

IMG_2208