Un vœu pour la planète

J’ai écrit ce récit il y a trois mois, à l’occasion d’un concours lancé autour des valeurs humanistes portées par le Petit Prince.

Un vœu pour la planète

Ma pivoine de steppe fera rougir les barbares

Je regardais la ville grise. Les nuages envahissaient le ciel, et les bâtiments étaient monotones comme un jour d’octobre. Mais c’était le printemps et j’avais une sensation bien étrange. Mon esprit était lourd, comme s’il devait porter un géant sur ses petits bras. J’ai décidé de regagner mon endroit favori : un lieu, heureusement moins connu, situé entre la forêt bruissante mais respirant un silence énigmatique, et le lac profond, qui gardait les mémoires de tous mes ancêtres. Pourtant, cette fois, c’était un peu différent : je portais avec moi un livre spécial.
En me promenant, je voyais des débris, des déchets qui me faisaient du mal. Le paysage – si pittoresque et si beau, d’ailleurs – devait souffrir des peines immérités, des blessures inhumaines de la part des… humains. Toute la planète, tellement diverse et belle, avait l’infortune d’être habitée par des êtres gaspilleurs et ingrats!
« On doit absolument changer cela! », me suis-je dit, navré.
J’étais arrivé. Je me sentais, comme toujours, libre et heureux. J’ai regardé encore une fois l’endroit. Malgré ma solitude, je savais que je n’étais pas du tout seul, puisque j’étais entouré par tant de bouteilles en plastic, de bouts de papier ou de boîtes de toutes les formes. J’étais si bouleversé, que je me sentais impuissant et insignifiant. Je suis entré plus profondément dans la forêt. En ce mois de mai, le vert tendre n’a pas son pareil. Assis sur l’herbe jeune, j’ai commencé à lire, en essayant de surmonter ma colère et mon chagrin.
Et puis, je l’ai vue. Elle était là, « couronnée » de débris. Mais sa couleur, plus brillante que jamais, la rendait si forte, que tout l’univers semblait s’y miroiter. Ma fleur, ma petite fleur chérie. Elle avait donc réussi à vaincre les gens, à tromper leur vigilance, à échapper à leur désir fou et brutal de l’arracher. Parfois de la vendre. J’ai fondu en larmes, mais cela me faisait du bien, car mes larmes arrosaient la fleur. De l’eau profondément humaine, au bout du compte.
Et je me suis promis qu’à partir de ce jour-là, je reviendrais pour la soigner, la libérer de ce fardeau grotesque d’ordures salissant le nom même de « fleur ». Ma belle pivoine de steppe, protégée par la loi, mais humiliée par les gens. Cet être délicat d’un rouge innommable, qui partageait mon sentiment de solitude, s’insinuait doucement dans mon âme et y fleurissait, libre et à l’abri du mal. J’étais moi-même une fleur. Alors, je me suis fait une promesse.
J’y reviendrai. Avec mes copains. Ils feront venir d’autres copains. Nous libérerons les pivoines et avec elles, les abeilles et les bourdons butineurs. Herbe à Robert, achillée millefeuille, buglosse, cotinus, aubépine, églantier et tant de beautés sauvages. Une odyssée qui commencera avec une fleur. À protéger.
Et, bien que je susse que mon rêve était plutôt utopique, c’était une pensée rassurante, capable de magies. Réelles.

Reclame

Concurs între bloggeri

Nu am reuşit să mă sincronizez cu Ivan Patzaichin pe parcursul celor trei zile de festival, pentru a putea obţine semnătura sa pe tricoul de voluntar: când îl purtam nu se afla în zona în care ne desfăşuram activităţile şi invers. Concursul lansat de site-ul blogalinitiative.ro mi-a oferit, cu toate acestea, oportunitatea de a primi un tricou cu autograful său. Azi a ajuns la mine, iar modelul este foarte fain. 🙂

DSC_2434

Poate că unul din motivele pentru care Delta Dunării înfrumuseţează România este – indirect – chiar faptul că pe teritoriul ei s-a născut marele campion Ivan Patzaichin, cel care, împreună cu asociaţia sa, formează alţi campioni. Ceea ce face el pentru România, pentru a ne promova ţara împreună cu valorile şi tradiţiile sale, este un lucru extraordinar. Vă mulţumesc pentru premiu, dar şi pentru iniţiativele frumoase care sper că vor continua mult timp de acum încolo!

P.S. Articolul înscris la concurs poate fi găsit aici.

Delta Dunării – Ultimul paradis al României

La finalul verii, în Tulcea se numără festivalurile. Anul acesta au fost mai multe, mai frumoase şi – foarte important – mult mai atente cu natura, cu oamenii şi tradiţiile lor ca oricând. Printre ele se pot remarca Pelicam – Festival de film despre mediu şi oameni sau, deja devenit simbolul oraşului, festivalul Peştişorul de Aur, ajuns la a XXII-a ediţie, eveniment ce îşi propune să conecteze popoarele din partea sud-estică a Europei, tocmai prin formele de folclor specifice, existente acolo de sute de ani. Vara se încheie cu a patra ediţie a ROWmania Fest – Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, realizat cu sprijinul Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23. Festivalul doreşte, de fapt, să atragă atenţia asupra faptului că Delta Dunării, colţul paradisiac de natură al României, este un obiectiv turistic ce trebuie promovat, prin campanii armonizate cu patrimoniul natural cu adevărat deosebit, cu tradiţiile şi oamenii locului şi, totodată, cu încurajarea ecoturismului, ca activitate ce permite o fidelă observare a faunei şi florei tocmai prin conservarea şi protejarea lor.

1) Natura – Ultimul refugiu

DSC_0406Tulcea este un oraş frumos. Nu neapărat datorită stilului arhitectonic ori a abundenţei obiectivelor turistice, cât mai ales datorită faptului că este localitatea aflată la poarta Deltei. Este ultima frontieră înainte de a te lansa într-o călătorie capabilă să schimbe mentalităţi, să deschidă orizonturi şi să producă arzătoarea dorinţă de a reveni. Delta Dunării este parte compozantă a paradoxului ce învăluie Dobrogea, poate cea mai inedită regiune a României. Este locul în care întâlnim cele mai vechi formaţiuni montane ale Europei – Munţii Măcinului, dar şi cea mai tânără suprafaţă, chiar Delta, aflată încă în curs de formare, cu terenuri care se înnoiesc mereu şi mereu, într-un circuit continuu. Aşadar, Delta Dunării va fi, întotdeauna, diferită, ascunsă, intimă, având puterea să îl surprindă chiar şi pe cel mai experimentat călător. Senzaţia de încetare a curgerii timpului, de reîntoarcere la origini, pe care primele dovezi ale creştinismului le-au lăsat pe teritoriul României este completată de frumuseţea naturii sălbatice, în forma ei primară, neinvadată. Între braţele Chilia, Sulina şi Sfântu – Gheorghe, prin labirintul exotic format din stuf, canale, lacuri, papură ori bancuri de nisip, putem admira în tihnă specii distincte de peşti, de păsări rare şi o mulţime de varietăţi de arbori, arbuşti şi plante. Găsim aici colonii unice de pelicani şi chiar de sturioni, peştii care produc preţiosul caviar. Delta este paradisul plantelor şi al animalelor dar, de asemenea, şi al insectelor, care pot deveni uneori supărătoare. Pentru a descoperi această parte incomparabilă cu niciun teritoriu al lumii, în linişte profundă, în armonie cu natura, este nevoie de timp. Să te plimbi într-o lotcă pe canale ferite de haosul oraşelor, pe sub sălcii, acompaniat de glasul păsărilor, poate fi cea mai plăcută experienţă.

DSC_0437

2) Omul sfinţeşte locul

DSC_0209_zps6d83e9ba

Însă poate cea mai importantă bogăţie a acestei zone este reprezentată chiar de locuitorii săi, un melanj de etnii care s-au stabilit în lungul Dunării – artera hidrografică ce a permis realizarea unei comuniuni între om şi natură, visată dintotdeauna. Departe de agitaţia urbană, în perfectă armonie, trăiesc, pe cele câteva petice de pământ ale Deltei, români, dar şi lipoveni, ucrainieni, turci ori greci. Ei au ales să rămână într-unul dintre cele mai pitoreşti, mai naturale şi unice medii, o zonă pe care au modelat-o în „căminul” lor. Probabil că tocmai această cvasi – izolare şi dorinţă (poate chiar necesitate) de a trăi în comuniune cu numeroase popoare, dar şi cu natura intactă, neschimbată de sute de ani, i-a transformat în nişte oameni calzi, primitori, persoane care ştiu să spună poveşti. Liantul lor este oraşul Sulina, nod comercial important în trecut, acum una din cele mai expresive aşezări pescăreşti, care a primit sub oblăduirea ei o comunitate mozaică, încă activă. O călătorie în Delta Dunării este incompletă fără a gusta din gastronomia tradiţională, bazată, evident, pe preparate din peşte. Cu personalităţi marcante născute în regiune (scriitorul Jean Bart în Sulina sau multiplul medaliat olimpic Ivan Patzaichin la Mila 23), oamenii deltei au cu ce se mândri. Iar poveştile pescăreşti (înflorite şi înfloritoare totodată, ca nişte legende) stârnesc admiraţia oricui.

3) Ecoturismul, o formă de cunoaştere prietenoasă cu mediul

IMG_4105Din păcate nu foarte cunoscut şi exploatat la noi în ţară, ecoturismul, ca formă de turism, de cunoaştere şi de apreciere a naturii tocmai prin ocrotirea ei, cu caracter educativ, este o activitate des întâlnită de-a lungul Dunării. Fluviul reuşeşte, pe de-o parte, să ofere condiţiile de trai propice dezvoltării şi conservării unei comunităţi omogene la noi în ţară şi, pe de altă parte, să conecteze toate ţările învecinate bazinului său hidrografic. Există un drum al Dunării, ce porneşte chiar de la izvoare, din Munţii Pădurea Neagră (Ştiaţi că, în limba turcă, „Caraorman” înseamnă „Pădurea Neagră”? Frumoasă coincidenţă, nu?), care oferă peisaje spectaculoase prin intermediul plimbărilor cu bicicleta. Ecoturismul este singura formă de turism (lent) care permite reîntoarcerea la natură, care conferă chiar posibilitatea intergrării în comunităţile Deltei. Cei ce aleg să practice această activitate au şansa să observe fauna şi flora în stadiul lor primordial, să înţeleagă, să cunoască. Ambasadorul ecoturismului românesc, Ivan Patzachin, are o iniţiativă laudabilă, prea rar regăsită în România: aceea de a promova Delta Dunării, prin intermediul canotcii, la toate festivalurile de profil. Anul acesta, a avut o importantă contribuţie la „Donaufest”, în Ulm, prin donaţia unei astfel de bărci specific româneşti primarilor de acolo.

Rowmania este un festival frumos, înt-un oraş frumos. Cu un program atractiv – întrecerea bărcilor pe Lacul Ciuperca, parada cailor, concerte Rock’n’Row, printre care, invitate sunt şi trupele „Celelalte Cuvinte” sau „Robin and The Backstabbers” -, evenimentul nu trebuie, sub nicio formă, ratat. Doar aşa putem conştientiza importanţa uriaşă pe care o are Delta pentru Romania, paradisul de la picioarele noastre. Toate detaliile pot fi găsite aici: https://www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin

DSC_0572

De altfel, exploratorul Jacques-Yves Cousteau afirma: „Este o minune faptul că Delta Dunării a reuşit să supravieţuiască în faţa imensei presiuni a poluării, păstrându-şi în mod eroic frumuseţea şi biodiversitatea.”

Pelicam

IMG_4987Între 13 şi 15 iunie s-a desfăşurat, la Tulcea, a treia ediţie a festivalului internaţional de film despre oameni şi mediu „Pelicam”. Programul a cuprins, de-a lungul celor trei zile, proiecţii în diferite locaţii, workshop-uri şi ateliere, petreceri în aer liber sau concerte. Volumul de muncă depus a fost uriaş, începând cu cei care au creat cele mai bune condiţii pentru cineaştii ce au luat parte la eveniment, până la cei peste 60 de voluntari. Festivalul a propus publicului mult mai multe filme, un program mai variat, sesiuni de Q&A şi întâlnirea cu persoanele din spatele camerelor de filmat. De la proiecţii adresate copiilor şi până la scurtmetraje, cinefilii şi-au putut satisface toate curiozităţile privind vastul domeniu al mediului.IMG_4968

Însă pentru mine, festivalul a fost mai mult de atât. Cu două categorii noi, Pelicam propunea şi o secţiune pentru tinerii liceeni tulceni (intitulată „Fresh Perspectives”), ei având astfel posibilitatea să îşi exprime opinia în privinţa unor pelicule ce promovează soluţii alternative pentru un viitor durabil. Pe lângă faptul că am fost ales în juriul compus din şase elevi şi că am avut uriaşa oportunitate de a lua parte la această manifestaţie, simplul fapt, de exemplu, că numele mi-a fost menţionat într-un tabel alături de Cristi Puiu ori Ivan Patzaichin a fost incredibil. Câştigător a fost ales, în unanimitate, filmul When You’ve Gone, I’ll Still Be There, producţie germană regizată de Carl Fechner ce prezintă poveştile interconectate ale unor copii din Germania, Irak, respectiv Kenya, care, la o vârstă extrem de fragedă, au devenit capabili nu doar de a conştientiza o situaţie aflată în curs de accelerată agravare, ci şi de a lupta împotriva ei prin mijloace proprii. După cum a spus şi unul din juraţi, Vlad Popescu, „filmul a reuşit, probabil, să deschidă calea către un nou gen, cel al documentarului artistic”. Pelicula americană Growing Cities a fost una din puţinele care m-au făcut să îmi doresc să vizitez Statele Unite ( 🙂 ), alegând să ilustreze laborioasa tehnologie a agriculturii urbane, un domeniu foarte interesant, din punctul meu de vedere. La categoria principală, filmul My Name is Salt a obţinut trofeul.IMG_4988

Am făcut, aşadar, lucruri pe care cu siguranţă nu aş fi avut cum să le încerc altfel. Iar acest weekend, deşi foarte obositor, îmi va rămâne îndelung în amintire.

P.S. Sunt încercat de aceeaşi stare de tristeţe şi nostalgie pe care am resimţit-o şi la finalul raliului. Ceea ce, paradoxal, mă bucură, şi mă face să aştept şi mai nerăbdător, poate mai interesat chiar, evenimentele anului 2015. Încet – încet, Tulcea devine un oraş frumos, animat. Săptămâna aceasta, aici va avea loc Tărgul de C’Arte „Danubius”, după ce acum două săptămâni am avut DobroJazz. Frumos!

Ziua Mediului

10309349_692240597506109_3787706720392744650_nAtaşez mai jos o prezentare în powerpoint, realizată pentru Ziua Mediului din acest an (5 iunie). Sloganul a fost „Raise your voice, not the sea level!” („Ridică-ţi vocea, nu nivelul mării!”, în traducere liberă.) Întreaga experienţă a fost nouă şi foarte utilă pentru mine.

Mulţumesc, Ruxy, pentru o frumoasă colaborare, care sper că se va repeta! 😉

Incalzirea Globala – Un adevar incomod

Credit fotografie: Ioan Suhov

P.S. Fotografiile prezentării nu îmi aparţin!

Olimpiada de Limbi Romanice, 7 – 11 aprilie 2014

Cu greu m-am putut decide anul acesta la care olimpiadă națională să merg. Am avut de ales între religie și limba franceză, însă exepriențele frumoase pe care le-am trăit în decursul acestei întregi perioade, de la pregătire și până la olimpiada în sine, mă fac să cred că alegerea francezei a fost cea corectă. 😀 La această olimpiadă am avut ocazia să întâlnesc copii minunați, mânați de o pasiune din ce în ce mai rară și mai dificil de cultivat, în contextul în care limbile romanice pierd teren în fața unor economii globalizate. Săptămâna care tocmai a trecut nu a reprezentat decât o sarbatoare a francofoniei, la care au participat viitori apărători și promotori ai francezei, spaniolei, italienei și portughezei. Am fost mândru să mă regăsesc printre ei.

Am avut, de asemenea, oportunitatea de a ne afla într-un oraș cu istorie și cu un patrimoniu cultural deosebit. Am vizitat obiectivele turistice cele mai importante și am ascultat melodiile cântate de Lara Fabian. Chiar dacă nu am reușit să vizitez Universitatea de Medicină și Farmacie, pentru mine, olimpiada a fost și un fel de radiografie a acelor oameni care și-au dat silința pentru a ne face să ne simțim ca acasă: voluntari profesori și elevi, organizatori. Și chiar au reușit. Cred că această saptămână a fost un succes, iar cei 562 de elevi (olimpiada cu numarul cel mai mare de elevi din țară) au dobândit niște experiențe memorabile, pe care și le vor aminti mereu cu plăcere.

DSC_0256

DSC_0271

DSC_0302

DSC_0303

DSC_0305

DSC_0308

DSC_0310

DSC_0352

DSC_0360

DSC_0402

DSC_0404

DSC_0474

DSC_0478

DSC_0513

DSC_0533

DSC_0537

DSC_0538

DSC_0600

DSC_0660

DSC_0663

DSC_0671

DSC_0674

DSC_0695

Anotimpuri literare

Afis-concurs-reportajLa începutul acestei luni s-a desfăşurat un concurs organizat de către Bibilioteca Judeţeană din Tulcea, intitulat „Anotimpuri Literare” – secţiunea reportaj, cu temă la alegere. A fost o experienţă nouă, mai ales că am scris pentru prima oară un astfel de text, şi mă bucur că am luat decizia de a participa. Am obţinut premiul I, cu următoarele lucrări:

Reportaje concurs