După Paşte

Mare mi-a fost surprinderea când m-am trezit cuprins de o aură uşoară de nostalgie inexplicabilă, în timpul scurtei excursii cu bicicleta de ieri. Pe măsură ce traversam acele locuri, începeam să mă simt ca atunci când, adult fiind, priveşti o fotografie din copilărie şi realizezi cu tristeţe că anii s-au scurs, sau când, iarna, sub pătură, gândul ţi se îndreaptă inevitabil spre o pajişte înverzită, scufundată în raze. Mi-a luat ceva timp să descopăr cauza acestei trăiri, iar mica mea „revelaţie” m-a izbit cu putere. Bicicletele, copacii aşezaţi în linie ca la o debarcare, cum zicea Nichita, verdele copleşitor şi apa care ne înconjura din toate părţile: totul semăna cu o copie autohtonă, cât se poate de vie, a plimbării prin grădinile de la Versailles făcută acum câteva luni. Totul părea desprins din acele locuri, iar amintirea suprapusă noii experienţe mi-a oferit, în sfârşit, iluzia evadării.

11066113_1649173481978963_1592488042_o

11089099_1649173515312293_2041455383_o

11126991_1649173511978960_735371023_o

11148257_1649173521978959_131738954_o

11153410_1649173528645625_1480628918_o

11163551_1649173525312292_180720808_o

Reclame

Best experience: Versailles à vélò

DSC_0586Pentru oricine ajunge în Franţa, Castelul de la Versailles este un obiectiv turistic important de „bifat”. Am repetat şi eu traseul celor din „Midnight in Paris” (film pe care mi-am propus să îl mai vizionez încă o dată, probabil a patra oară 😀 ) şi, tot ca ei, dacă mai ţin bine minte, am vizitat doar grădinile complexului. Coada pentru clădirea propriu – zisă era kilometrică, astfel că am decis că pentru o primă excursie, aşteptarea nu ar merita pe deplin. Şi nu am fost deloc dezamăgit. Grădinile sunt de o frumuseţe încântătoare, labirinitice, impunătoare. Însă experienţa a devenit cu adevarat completă în momentul în care am decis să închiriem biciclete, ceea ce ne-a facilitat accesul pe întregul domeniu, pe alei străjuite de peisaje fantastice. A fost una dintre cele mai plăcute plimbări pe bicicletă pe care le-am avut – liniştită şi liniştitoare deopotrivă, mi-a permis să contemplu în tihnă frumuseţea unor locuri în care au trăit personalităţi marcante ale istoriei, precum Marie Antoinette. În faţa măreţiei naturii, totul a fost şi mai solemn. A fost ca o încoronare a unei săptămâni ce mi-a deschis orizonturi. 🙂

DSC_0602

DSC_0617

DSC_0623

DSC_0601[FR] Je n’ai pas réussi à visiter les chambres du Château de Versailles, mais cela ne m’a pas empêché d’avoir une expérience tout-à-fait inoubliable pendant ma courte excursion. J’ai décidé que je ne pouvais pas rester loin de ma passion, la bicyclette, alors j’ai loué un vélò pour me promener dans les jardins d’une beauté accablante. Le résultat a été une rendonnée qui m’a apporté beaucoup de joie. La nature et l’homme ont crée un lieu vraiment spécial, qui m’a permis de sourire, d’être, enfin, seul avec mes pensées, en quietude totale. Au bord du lac, tout a été magique. J’y suis resté, entouré des paysages uniques. C’était l’endroit où, il y a beaucoup d’années, Marie Antoinette ou les rois de la France se promenaient aussi. J’étais, moi-même, le roi de cette expérience de rêve, un rêve devenu réalité.

DSC_0609

DSC_0624

DSC_0603

DSC_0607

Iarna nu-i ca vara

2013-07-17 10.19.31Nu ştiu ce e mai interesant şi mai amuzant în acelaşi timp în materie de pedalat: nisipul sau zăpada? Astăzi am încercat varianta 2, ajutat de vremea propice. Nu mai mersesem pe bicicletă de prin octombrie, din cauza unei pene de cauciuc. Cu toate astea, am reuşit să nu cad, chiar dacă m-am împotmolit de nenumărate ori. Dar nu a contat: era prea frumos în jur!

„It is about the bike. It’s ALL about the bike.”

Acesta este raspunsul dat de Robert Penn, autorul cartii „It’s all about the bike – The pursuit of happiness on two wheels”, cu referire la titlul best-seller-ului scris de ciclistul Lance Armstrong, It’s not about the bike. 1338549642_4

Robert Penn, jurnalist britanic la BBC, isi spune in cartea sa povestea „cautarii fericirii pe doua roti”, sau, concret, pelerinajul facut in cautarea bicicletei perfecte. Acesta a mers pe bicicleta majoritatea zilelor vietii sale, incepand de mic, si pana acum avand 19 biciclete. Schimbarea s-a produs la 12 ani, cand, asa cum spune chiar el, a primit o bicicleta cu „pedigree”, un Viking cu 10 viteze. („Aged 12, I finally had wings”). Pe bicicleta a avut cele mai mari realizari ale vietii (cum ar fi inconjurul Pamantului). Acum, merge pe bicicleta ca sa ajunga la locul de munca, ca sa se mentina sanantos si sa se simta liber.

1296232390Robert_Penn_290

Cartea de fata reprezinta, pe langa o adevarata „dedicatie de dragoste pentru vehiculul pe doua roti”, o perfecta enciclopedie a bicicletei, de la stralucita Draisine, inventia baronului german Karl Christian Drais, care la vremea ei nu a facut mare valva, dar care era, de fapt, prima masinarie care folosea principiul existential al bicicletei: balansul, pana la velocipede si asa numitele safety bikes la finalul sec. XIX si la actualele mountain bikes si cursiere.

Draisine

Paradoxal, concluzioneaza Penn, acum drezina este folosita pentru a-i invata pe bebelusi principiul balansului.

De asemenea, in carte se mai subliniaza un lucru: Micii artizani cu traditie veche de peste un secol in fabricarea bicicletelor sunt acum „pe cale de disparitie”, fiind inlocuiti de marile companii, care nu pun atat de mult accent pe calitate, ci mai ales pe cantitate. Pentru definitivarea bicicletei visurilor, acesta strabate mai multe continente, achizitionand un cadru „diamond soul” de la Bryan Rourke, dar si alte componente de la fabrici precum Cinelli, Campagnolo sau Brooks, pentru ca asamblarea finala sa se faca tot la Rourke.

Personal, am avut mult de invatat din aceasta carte desi, inainte de a o citi, credeam ca stiu multe despre biciclete. Am aflat de exemplu ca mari personalitati precum Ernest Hemingway, F. Scott Fitzgerald sau Mark Twain erau ciclisti inraiti sau ca John Kemp Starley este inventatorul „safety bike-ului”, sau a bicicletei in forma pe care o cunoastem azi.

Jean Paul Sartre spunea: „Handing over a bank note is enough to make a bicycle belong to me, but my entire life is needed to realize this possession.”

Cum 2013 abia a inceput, va urez un an „On the rivet” sau, mai pe romaneste, „Lant intins”!

Surse imagini: Cycles UK, Dinafwr, Wikipedia

Bicicleta- O inventie utila

Pe cat de mult imi plac masinile, pe-atat de mult imi plac bicicletele! Si, cum primavara a sosit si campiile au inverzit, cred ca e timpul sa incep sa petrec mai mult timp in natura, in aer liber. Desi afara pare ca iarna se pregateste sa ne viziteze, intrucat  ploua, sper ca in cateva zile vremea se va infrumuseta, astfel incat sa reincep sa ma plimb cu vechea mea bicicleta. Totodata ma documentez, caci la vara vreau sa imi cumpar o noua bicicleta mai mare si mai performanta. Intrand pe cateva site-uri de specialitate, am observat ca exista biciclete de la cateva sute de lei pana la biciclete ce ajung sa coste chiar si cateva zeci de mii de euro, in functie de performante si de domeniul in care sunt folosite: Mountain Bikes, biciclete de viteza, BMX, etc. Iata mai jos o bicicleta BMW, una dintre cele mai performante din categoria sa:

In acelasi timp, multi cantareti au compus cantece despre biciclete. Iata unul: