Cronică de film: Mustang (2015), de Deniz Gamze Ergüven

th (5) La finalul anului școlar, în urma unei bălăceli în mare aparent inofensive, cinci surori sunt pe cale să distrugă ordinea severă (dar nepusă până atunci sub semnul îndoielii) a unui cătun izolat din Turcia. Ca într-o iluzie a unei libertăți de tip occidental, fetele și-au permis să integreze câțiva băieți în jocul lor inocent, spre indignarea ochilor iscoditori și vigilenți ai bătrânilor, neacomodați cu un semn cât de mic al emancipării. Un gest care, din confortul unei societăți (încă) permisive, pare dacă nu justificat, atunci certamente firesc și necondamnabil; pentru mentalitatea ancestrală, însă, înlăturarea oricăror opreliști, fie ele și simbolice, între sexe echivalează cu tulburarea legilor imuabile ale universului.

Maturizarea prematură

În gospodăria familiei celor cinci fete, regulile se modifică vijelios după incidentul cu pricina: interdicția de a mai merge la școală este „compensată” de inițierea în sarcinile casnice, datorie sacră pentru o viitoare soție; latura socială este complet abandonată (în afara unor momente tensionate când fetele scapă atenției permanente a rudelor), iar orice manifestare a acesteia – din momentul (re)preluării responsabilității familiale de către bărbații până atunci absenți, căci vorbim despre o societate patriarhală – devine imposibilă; încep să se planifice, treptat, căsătorii exclusiv în funcție de preferințele celor aflați în etate, singurii apți de a judeca situația în mod lucid, iar ferestrele sunt „dotate” cu gratii. Întreg menajul capătă dimensiunile terifiante ale unei închisori, iar adulții se preschimbă în veritabile figuri dictatoriale.

Toate aceste constrângeri care se abat ca o molimă, pe nesimțite, asupra fetelor le forțează nu numai să încerce să se răzvrătească, ci mai ales să traverseze riscuri pentru a nu-și pierde în totalitate ingenuitatea. Noua realitate intră în conflict cu dorința acerbă de libertate și descoperire specifică adolescenței, dar și cu mentalitatea deschisă, vizionară a surorilor. Visurile lor, și-așa învăluite într-un halou cețos, sunt acum puse în conul de umbră al resemnării, căci „Istanbul se află la 1000 de kilometri distanță”, iar orice oportunitate de salvare pare de la bun început sortită eșecului. Printre gratiile casei familiale, Istanbul este oaza de viață cosmopolită, de plăceri simple și bucurie neîngrădită. Blocarea tuturor orizonturilor interferează și cu procesul inerent al autodescoperirii, cu dorințele fiziologice. Drumul (auto)cunoașterii, aflat în plină desfășurare, este barat de spiritul obtuz, închistat în tradiții conservatoare anacronice al înaintașilor. Închisoarea nu îmbracă doar forme spațiale, ci acționează mai ales în planul, încă și mai susceptibil, al adâncimilor ființei. Iar maturizarea forțată are ecouri sumbre în atitudinea celor cinci fete care, trebuie menționat, acționează ca o conștiință unică, exponenta unei întregi generații cu viziune distinctă: cu cât sunt mai înaintate în vârstă, cu atât procesul de supunere (și de periclitare a dezvoltării în sine) devine mai lesne de înfăptuit – mariajul este aranjat ab initio, iar fata părăsește confuză căminul natal, conștientă chiar și așa că aripile tinereții i-au fost frânte într-o dragoste nedorită, dar impusă. Cu toate acestea, speranța de evadare încă arde mai ales în ochii neobosiți ai lui Lale, mezina familiei, hotărâtă să nu își ofere trupul și viața ca o satisfacție facilă (și o povară în minus) pentru bătrâni. Din acest motiv, singurele momente în care viața pulsează zgomotos sunt cele în care, ieșite cu orice risc de sub supravegherea strictă a familiei, fetele gustă din bucuriile simple ale vârstei. Mirajul ademenitor al orașului îndepărtat este în măsură a capacita.

Prăpastie între generații

Relatat într-o manieră minimalistă, prin scurte confesiuni și note de jurnal, acest fel de bildungsroman controlat și manevrat după voința Celuilalt oferă de fapt o frescă a Turciei izolate, captivă propriilor obiceiuri rustice, dar apăsătoare și încremenită în conservatorismul antic, separat nu doar spațial de marile metropole, cât mai ales ideologic. Turcia, țară aflată la întretăierea dintre lumi, pendulează între extremele libertății, de la exces, abuz și senzații artificiale provocate în nocturnul vieții de oras, până la privarea de orice bucurie care apare în satele ascunse de privirea critică a modernității. Primul lungmetraj al lui Deniz Gamze Ergüven atinge numeroase aspecte sociale, devenind o oglindă detașată dar moralizatoare a părții întunecate a fostului imperiu. Fără să polarizeze elementele de ordin religios (ca în „The virgin suicides”), regizoarea prezintă, într-un stil simplu dar pictural, emoția umană candidă, pe fundalul idilic, încă nealterat de tehnologia alienantă, al ținuturilor Anatoliei. Conflictul dintre generații, antepus celui dintre mentalitatea capitalistă și cea conservatoare, îndreaptă povestea spre zona ciocnirii de conștiințe: una înclinată să subordoneze, cealaltă să i se opună, resort al unei relații inter-familiale puternic dereglate. De altfel, adulții sunt încarnarea rigidității, în contrast cu elasticitatea infatigabilă a celor mai tineri, neacceptând să cadă pradă dorinței lacome de anihilare specifică sufletelor moarte.

Neîndoios e faptul că, anul acesta cel puțin, o temă centrală a filmelor (măcar a celor non-hollywoodiene) este opresiunea, fie ea inconturnabilă de la începutul timpurilor, ca în cazul lui Mustang, fie sub forma celei insidios reinstalate, așa cum e ea prezentată într-o manieră ingenioasă de iranianul Jafar Panahi în ultimul său proiect, „Taxi”, cu care a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Berlin. Izvorul dezechilibrului social din filmul lui Panahi (care ar merita o discuție mai amplă) este cât se poate de similar cu cel din Mustang, însă evoluează la scară mai largă. Discrepanțele dintre lumile care, asemeni unor plăci tectonice, se întrepătrund continuu, iar faliile dintre ele nu încetează din a se adânci (iremediabil?), pun sub semnul incertitudinii o eventuală reconciliere ori o redresare a raporturilor antagonice care le guvernează și le unesc. Mustang analizează, printr-o radiografie onestă, iminența schimbării. Iar rezultatele se amplifică și înghit într-un nor de praf și amărăciune eforturile stilistice ale unui film de artă promițător.

Sursă imagine: virtual-nihilist.blogspot.com

Reclame