Recenzie de carte: Supunere, de Michel Houellebecq

Supunere-APROBAT-e1431285406525-784x1024A devenit foarte greu de ceva timp ca, prin raportare la fenomenul literar din Franţa, să se facă abstracţie de figura emblematică a lui Michel Houellebecq. Scriitorul a reuşit nu doar să ajungă extrem de apreciat pentru creaţiile sale, ci, în plus, să se impună, aproape involuntar, drept lider şi conducător neoficial al opiniei publice. Faptul se datorează în principal temelor deloc comode pe care le abordează cu consecvenţă în fiecare roman ce îi poartă semnatura, dar şi pentru că pare înzestrat cu un năucitor simţ al anticipaţiei, aşa cum am mai văzut, poate, la George Orwell. Spre exemplu, citeam de curând un fragment din Extinderea domeniului luptei (1994), în care romancierul prezenta pasager – ca şi cum cette chose allait de soi – situaţia tensionată în urma atacurilor cu bombă ale unor extremişti arabi. Nimic mai actual. Ca să nu mai vorbesc despre evenimentele tragice de la începutul acestui an din Paris, care au coincis în mod aproape straniu cu lansarea cărţii despre care voi vorbi astăzi, apărută în România la editura Humanitas Fiction.

„Supunere” (orig. Soumission) se concentrează asupra situaţiei politice din Franţa anului 2022, în momentul venirii la putere a unui partid musulman. Totul este înregistrat din perspectiva lui François, profesor universitar la Paris-Sorbonne III, care îşi desfăşoare existenţa zilnică încercând să analizeze, în mod obiectiv, întreaga situaţie aflată pe punctul de a degenera. Ajuns în jurul vârstei de 40 de ani şi având totuşi anumite ambiţii din zona valorilor înalte, (anti)eroul lui Houellebecq se înscrie în gama personajelor cu care scriitorul a debutat în 1994: mizantrop până în măduva oaselor şi marcat de o alarmantă tendinţă spre mediocritate, François se mulţumeşte să îşi ducă traiul de pe-o zi pe alta între universitatea în care priveşte (la fel de obiectiv şi nepărtinitor) siluetele fetelor ce se unduiesc în faţa sa – căci, nu-i aşa?, clişeul profesorului care se îndrăgosteşte de studentele sale nu poate fi nicicând mai de actualitate – şi să îşi ţină plictisit cursurile despre literatură şi apartamentul neprimitor vizitat doar de angajatul serviciului de catering. Personalitatea sa este într-o oarecare măsură anticipată în Extinderea domeniului luptei:

În cele din urmă, o secretară a venit să-mi spună că şedinţa se prelungeşte şi că, din păcate, şeful nu va putea să mă primească azi. Ei bine, am plecat frumuşel acasă. În ce mă priveşte, câtă vreme sunt plătit, ha ha ha!…”

Chiar şi aşa, François are şi ambiţiile fireşti ale unui om de cultură: teză de doctorat de opt sute de pagini, articole primite cu căldură de critici în reviste de specialitate etc. Căzut însă în blazarea lucrătorului contemporan, simte că nu îi mai rămâne decât să remarce cum viaţa i se scurge, constant şi neiertător, printre degete. Scânteia care îl trezeşte pe François din starea vegetativă în care căzuse aparent iremediabil se produce odată cu accelerarea lucrurilor pe scena politică. Fără să intervină în mod direct, profesorul încearcă să se informeze şi, pe cât posibil – cel puţin iniţial -, să se ţină la distanţă de fenomenul bizar ce ia amploare (de aceea există multe pasaje tehnice, seci). Căci, fără să fie o capodoperă a literaturii (cum, de altfel, nici 1984 nu a fost), Soumission descrie o societate aflată într-o criză profundă, în care salvarea pare foarte, foarte departe; mai convenabilă ar fi, în acest context, simpla supunere – trăsătură care îi caracterizează, fără excepţie, pe toţi participanţii la spectacolul morbid al papuşarului Houellebecq.

Francezul alege să plaseze acţiunea într-un viitor apropiat, din moment ce este conştient că doar aşa poate trage un semnal de alarmă asupra situaţiei geopolitice actuale. (Într-adevăr, greu de zis dacă Franţa anului 2500 ar mai fi părut la fel de înspăimântătoare şi, în acelaşi timp, convingătoare…) Înainte de orice, romancierul este un moralist, un observator lucid al situaţiei actuale, care taxează fără ocolişuri derapajele figurilor centrale ale societăţii. Fie că vorbim despre turismul sexual, despre regimuri politice, despre singurătatea şi alienarea omului contemporan, Houellebecq nu se sfieşte să arate cu degetul vinovaţi, să provoace controverse, să creeze lumi care, deşi aparent la distanţă faţă de realitatea pe care o cunoaştem şi în care ne simţim protejaţi, sunt cât se poate de aproape de noi. Iar iminenţa realizării scenariului său este covârşitoare. Atmosfera din Soumission este, ca de-obicei, apăsătoare, acompaniată de notele sumbre ale unor conflicte care, dacă până în prezent se derulau mocnit, în subsolul conştiinţei, acum ajung la suprafaţă. De aceea, totul pare să se desfăşoare mai clar şi coerent, deşi acest lucru afectează nota generală de mister şi teamă care înconjura fiecare roman al său. În cartea de faţă, evenimentele par, cumva, mult mai previzibile, iar tensiunea omniprezentă ajunge să fie mult diluată. Subiectul este, probabil, mai incomod ca niciodată, dar centrul de greutate al povestirii se mută din zona conflictului psihologic, a personajului-simbol al societăţii depersonalizate care însă păstrează urmele raţiunii, către acumularea evenimenţială pe alocuri neechilibrată. Soumission nu lasă impresia întregului închegat, ci a unei naraţiuni haotice, în conformitate cu trăirile şi evenimentele la care se face aluzie. François transcrie, în stil minimalist, exact ceea ce simte şi vede. Iar înstrăinarea umană atinge cote inimaginabile; totul este realizat cu sânge rece şi nepăsare, stări care nu vin ca urmare a unei firi calculate, ci sunt deja reflex de adaptare: La un moment dat, François intră într-o benzinărie devastată. Vânzătoarea zace pe jos într-o baltă de sange, în timp ce el se îndreaptă, calm, spre un raft şi alege un sandviş. Ieşind, face plinul şi demarează lipsit de griji…

Cartea aceasta nu trebuie să fie citită, aşadar, pentru a repera eventuale calităţi literare, ci pentru a fi confruntat, mai tăios ca niciodată, cu o lume din care am putea face parte cu toţii. Houellebecq nu face nicio concesie în procesul de dezgolire, strat cu strat, a nefericirii şi neputinţei umane. Supunerea rămâne singura alternativă; lumea este, de fapt, dornică să fie supusă, căci doar astfel – prin bararea accesului către o potenţială sursă de fericire – orice nelinişte este suprimată. Şi, deşi se învârte prin cercuri literare înalte, François se cufundă treptat într-un pragmatism dublat de conformismul zdrobitor caracteristic tuturor personajelor romanului. Etapă pe care o resimte acut, realizând faptul că lumea se îndreaptă într-o direcţie greşită: „Un protest, fie el şi unanim, al cadrelor universitare ar fi trecut aproape nebăgat în seamă; dar, după cum se vede, în Arabia Saudită n-aveau cum să afle asta. De fapt, încă mai credeau în puterea elitei intelectuale, lucru aproape emoţionant.” La fel de emoţionant ca această contradicţie între (încă) prezentul simţ critic şi absenţa totală a instinctului de revoltă de orice tip.

De fapt, Soumission este o carte care îndeamnă la meditaţie, care poate schimba mentalităţi. Este o odă adusă libertăţii, o condamnare definitivă a supunerii docile, a lipsei de viziune, a nepăsării şi dezumanizării. Din punct de vedere literar, romanul este mai facil decât creaţiile anterioare ale francezului, dar cred că nici chiar el nu a vizat scrierea unor pagini cu pură valoare estetică, ci, mai ales, prezentarea unui fenomen de a cărui amploare nu a devenit conştient decât pe 7 ianuarie 2015. Fiindcă Houellebecq ilustrează situaţia mai lucid (ba chiar cu mai mult umor combinat cu analiză pertinentă şi obiectivă) decât cei de la Charlie Hebdo. Soumission nu vine sub forma unor şoapte dulci într-o dimineaţă însorită, ci se prezintă ca un strigăt tulburător, care înspăimântă şi perturbă neîncetat.

Sursă fotografie: lapunkt.ro

Reclame

Un răspuns la „Recenzie de carte: Supunere, de Michel Houellebecq

  1. Foarte bine punctat. Citesc acum aceasta carte si ma intrebam daca exista recenzii si cum au simtit altii acest text. Cred ca e o carte care te pune pe ganduri, te face sa deschizi ochii si sa iti pui intrebari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s