Olimpiada de Limbi Romanice, 7 – 11 aprilie 2014

Cu greu m-am putut decide anul acesta la care olimpiadă națională să merg. Am avut de ales între religie și limba franceză, însă exepriențele frumoase pe care le-am trăit în decursul acestei întregi perioade, de la pregătire și până la olimpiada în sine, mă fac să cred că alegerea francezei a fost cea corectă. 😀 La această olimpiadă am avut ocazia să întâlnesc copii minunați, mânați de o pasiune din ce în ce mai rară și mai dificil de cultivat, în contextul în care limbile romanice pierd teren în fața unor economii globalizate. Săptămâna care tocmai a trecut nu a reprezentat decât o sarbatoare a francofoniei, la care au participat viitori apărători și promotori ai francezei, spaniolei, italienei și portughezei. Am fost mândru să mă regăsesc printre ei.

Am avut, de asemenea, oportunitatea de a ne afla într-un oraș cu istorie și cu un patrimoniu cultural deosebit. Am vizitat obiectivele turistice cele mai importante și am ascultat melodiile cântate de Lara Fabian. Chiar dacă nu am reușit să vizitez Universitatea de Medicină și Farmacie, pentru mine, olimpiada a fost și un fel de radiografie a acelor oameni care și-au dat silința pentru a ne face să ne simțim ca acasă: voluntari profesori și elevi, organizatori. Și chiar au reușit. Cred că această saptămână a fost un succes, iar cei 562 de elevi (olimpiada cu numarul cel mai mare de elevi din țară) au dobândit niște experiențe memorabile, pe care și le vor aminti mereu cu plăcere.

DSC_0256

DSC_0271

DSC_0302

DSC_0303

DSC_0305

DSC_0308

DSC_0310

DSC_0352

DSC_0360

DSC_0402

DSC_0404

DSC_0474

DSC_0478

DSC_0513

DSC_0533

DSC_0537

DSC_0538

DSC_0600

DSC_0660

DSC_0663

DSC_0671

DSC_0674

DSC_0695

Reclame