Dacia 1309 DeAgostini 1/43

Cu o mica intarziere, va prezint numarul 21 din colectia „Masini de legenda”.

Masina:
Dupa revolutia din 1989, uzina Dacia de langa Pitesti a intrat in criza. Factorii ce au dus la acest lucru au fost, pe deoparte, faptul ca oamenii au putut sa achizitioneze masini din occident, la mana a doua, ce pareau a fi mult mai avantajoase, iar pe de alta, faptul ca automobilele produse de companie nu se ridicau la standardele vremii. Solutia a venit odata cu aparitia unui nou tip de ocupatie: micul intreprinzator, persoana ce avea nevoie atat de o masina cu patru locuri, pentru familie, cat si de un spatiu de depozitare suficient de mare, pentru locul de munca. Uzina de langa Pitesti a venit cu doua variante: Dacia 1307 Double-Cab, derivata din modelul 1304 si Dacia 1309, ce provenea dintr-o Dacia Break. Desi autoturismul „Double-Cab” era mai spatios, avand o sarcina utila mai mare si mai mult loc pentru pasageri, el era, de asemenea, si mai scump, nefiind o solutie viabila pentru un mic intreprinzator aflat la inceput de drum.

Totodata, compania a primit mult ajutor si din China. In anul 1994, Dacia a primit aproape 4000 de comenzi pentru modelul 1309. Acesta a ramas in productie aproape 10 ani, pana in 2001, si a suferit cateva modificari in partea din fata.

Alte caracteristici:
Putere maxima: 58 CP, ulterior 72 CP
Viteza maxima: 145 km/h
Consum de combustibil: 6,5l – 8l/100 km
Masa proprie (gol): 940 kg
Masa maxima autorizata: 1380 kg
Sarcina utila (inclusiv sofer): 400 kg
Masa maxima a remorcii: 750 kg

Informatii preluate din revista.


Macheta:
Initiativa DeAgostini de a produce cat mai multe machete ale unor masini romanesti este demna de toata lauda. Si, sunt fericit sa vad ca realizarea lor nu lasa de dorit, ba chiar este una peste medie. In opinia mea, Dacia 1309 este cea mai atent lucrata macheta romaneasca, alaturi de pick-up.

Voi incepe mai intai cu problemele, deoarece sunt destul de putine. Exista cateva inadvertente intre generatii. Pe mine personal nu ma deranjeaza, oricum imi este destul de greu sa le deosebesc, in functie de jante. Masca fata nu se potriveste cu jantele. De asemenea, coltul geamului dreapta fata lipseste, defect intalnit la toate machetele. Interiorul este, bineinteles, negru.

Lucruri bune: Liniile caroseriei sunt redate fidel. Jantele imi plac foarte mult, fiind realizate atent (reproduc modelul denumit popular „Canada”). Farurile spate sunt bicolore. Bena a primit si ea atentia cuvenita, avand desenat un model. De asemenea, imi place si grilajul de protectie al geamului spate.

Concluzie:
O macheta foarte buna pentru pretul de comercializare, Dacia 1309 nu dezamageste. Desigur, v-o recomand. 🙂

Si alaturi de sora sa, Dacia 1304 Pick-Up.

Reclame